Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicu spala rusinea PSD-ului. Si a „copilului cuminte"

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 martie 2010 ·

După ce şi-a invocat familia care are de suferit de pe urma scandalului în care este implicat şi după ce şi-a susţinut cauza în faţa parlamentarilor colegi jurişti, senatorul Cătălin Voicu va ajunge să ocupe zilele următoare un loc cald, la el în celulă.

Senatorii jurişti au avizat favorabil ieri, cu unanimitate de voturi, arestarea celui care de o săptămână, ţine prima pagină a ziarelor cu „afacerile" pe care trebuia să le facă în cazul în care ar fi ajuns ministru al Administraţiei şi Internelor. Prezentate în etape, stenogramele îi scoteau în prim plan şi mai mult, de la o zi la alta, pe cei care ne conduc destinele în Parlamentul ţării, cei cărora le-am dat toată încrederea prin votul dat în 2008. Oameni cinici, josnici, cu un limbaj de cartier, nicidecum al unor diplomaţi ori a unor oameni de încredere. Printre vorbitori, şi „copilul cuminte" - aşa cum l-a descris prietenul său, senatorul Nicolae Moga - Alexandru Mazăre.

Imediat după apariţia în mass-media a primelor discuţii dintre Cătălin Voicu şi fratele primarului constănţean Radu Mazăre, o mare parte a politicienilor constănţeni au şi făcut imediat zid de apărare pentru colegul lor Mazăre. Unii au spus că îl cunosc atât de bine şi-au lucrat atât de mult cu el de-a lungul anilor, încât nu se poate ca acele convorbiri să fie adevărate. Alţii, au spus franc că de fapt discuţiile de acel gen sunt la ordinea zilei. Cu alte cuvinte, nu ar mai trebui să ne prindă mirarea când ni se pun în faţă astfel de discuţii. Ori suntem prea inocenţi şi nu vedem realitatea aşa cum este ea de fapt, ori suntem prea îndoctrinaţi. Din scutul de apărare a edilului nu a lipsit nici fratele său primar, care a pus scandalul mediatic pe seama problemelor pe care el însuşi le are cu justiţia. Dacă pentru Alexandru Mazăre - unul dintre destinatarii convorbirilor cu Voicu - nu s-a sesizat nimeni să-i aplice vreo sancţiune, di

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 48 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 25 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°