Tatăl meu mi-a spus mereu: „Pentru a fi un jucător mare nu trebuie numai să ai habar cu mingea, ci să ştii să te fereşti şi de accidentări!“. Pentru mine nu s-a pus niciodată problema să devin fotbalist, deoarece am fost într-un continuu amor macabru cu tot felul de accidentări la ambele picioare. Sunt mândrul posesor a două operaţii la un singur genunchi, ce m-ar putea încadra cu succes în galeria fotbalului alături de Van Basten sau Ronaldo, dar doar la accidentări. Ştiu rezervele de la Spitalul „Sfântul Ioan“, iar pe doctorul Filipescu mă bucur că am avut plăcerea să-l cunosc şi să realizez că sănătatea e mai importantă decât ambiţiile copilăriei. Îmi exprim susţinerea totală faţă de Florin Costea şi de mulţi alţi fotbalişti, ajunşi în situaţia unor accidentări de asemenea gravitate. E greu de argumentat cum o asemenea lovitură, deşi nu e resimţită fizic mai deloc pe moment, poate să creeze o aşa de mare traumă psihică în momentul conştientizării, încât mulţi fotbalişti îşi pierd cumpătul şi izbucnesc în plâns. Până şi stânca lui Milan, Gattuso, a plâns ca un copil când şi-a dat seama că piciorul său e mai moale decât un fir de aţă. Puţini îşi pot imagina cum este să-ţi fie bântuite visele de momentul loviturii şi cum este să resimţi, la orice schimbare a vremii, repercusiunile acelui moment. Nimic nu e mai rău pentru cineva care iubeşte fotbalul să fie accidentat şi să fie nevoit să stea departe de fenomen. Este extrem de dificil să rămâi impasibil pe margine, ştiind că locul tău este alături de minge. Câteodată, aceste accidentări întăresc jucătorul, transformându-l asemenea păsării Phoenix, într-o persoană mult mai dornică de afirmare după renaşterea din propria-i cenuşă. De multe ori însă îl fac mai temător, mai precaut. Sper doar că Florin va ieşi mai puternic după această lovitură şi poate va avea norocul ca noul început să fie mai luminos decât ceea ce a r