Fostul spion KGB, Alexander Lebedev a cumpărat azi publicaţia britanică The Independent şi suplimentul său de duminică pentru suma de o liră sterlină (1,12 euro) anunţă Mediafax aici
Achiziţionarea ziarului The Independent, care vinde în pierdere, dar şi a suplimentului acestuia, The Independent on Sunday, (spune ştirea) este cu atât mai surprinzătoare, cu cât se produce la scurt timp după ce miliardarul Lebedev a preluat şi publicaţia Evening Standard, în ianuarie, pentru suma de o liră sterlină.
Lebedev a declarat pentru The Times că va milita pentru o presă liberă şi că a identificat cinci milioane de cetăţeni britanici liberali democraţi care au nevoie de un ziar The Independent aşa cum a fost odată.
Nu cred să fie o coincidenţă că ziarul a fost cumpărat tocmai acum, în prag de alegeri parlamentare din Marea Britanie, mai ales că deşi majoritatea îi dă drept câştigători pe conservatori, diferenţele dintre aceştia şi laburişti sunt mici în sondajele din ultimele luni iar imediat după conservatori şi laburişti se află liberalii democraţi. Deşi coaliţiile guvernamentale contravin sistemului britanic, se prea poate ca partidul care “câştigă” inima lui Lebedev şi a celor 5 milioane de cetăţeni britanici liberali democraţi (pe care zice acesta că i-a identificat) să câştige alegerile cu o diferenţă destul de mare cât să nu se ajungă la un parlament fără majoritate absolută, caz în care va trebui să muncească mult mai mult pentru a negocia periodic alianţe înaintea fiecărui vot critic în Parlament.
Oricum, cred că pentru Alexander Lebedev este una dintre acele situaţii de genul win (în care orice s-ar întâmpla el câştigă ceva).
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Fostul spion KGB, Alexander Lebedev a cumpărat azi publicaţia britanică The Independent şi suplimentul său de duminică pentru suma de o liră sterlină (1,