România a atras până acum 100 milioane euro pentru proiectele vizând agricultura şi dezvoltarea rurală. Oficialii Ministerului Agriculturii sunt optimişti, speră ca anul acesta să se ajungă la o accesare de 1,5 miliarde euro. Până în prezent, doar un număr de 722 de proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală au fost finalizate, fiind alocate pentru finanţare fonduri nerambursabile în valoare de peste 100 milioane euro, din Fondul European Agricol pentru Dezv
România a atras până acum 100 milioane euro pentru proiectele vizând agricultura şi dezvoltarea rurală. Oficialii Ministerului Agriculturii sunt optimişti, speră ca anul acesta să se ajungă la o accesare de 1,5 miliarde euro.
Până în prezent, doar un număr de 722 de proiecte de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală au fost finalizate, fiind alocate pentru finanţare fonduri nerambursabile în valoare de peste 100 milioane euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Potrivit Ministerului Agriculturii, dintre proiectele finalizate, cele mai multe au vizat investiţii prin Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Astfel, prin această Măsură au fost finalizate 617 proiecte de investiţii, valoarea fondurilor europene care au fost acordate fiind de 85,13 milioane de euro.
De asemenea, în cadrul Măsurii 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, dar şi a Schemelor de Ajutor de Stat au fost finalizate 88 de proiecte de investiţii, pentru care au fost acordate 13 milioane de euro. În cadrul Măsurii 312 „Crearea şi dezvoltare microîntreprinderilor” au fost finalizate 17 proiecte care au beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare de peste 1,8 milioane de euro.
Oficialii Ministerului Agriculturii visează să accesăm p\n[ la finalul anului de 15 ori mai mult decât