* un bărbat de 33 de ani şi-a pus capăt zilelor, supărat fiind că executorul judecătoresc l-a somat să-şi plătească datoriile
* victima făcuse un curs de calificare şi din cauză că şi-a dat demisia de la firma respectivă, a fost obligat să-şi plătească şcolarizarea * luni, soţia sa l-a găsit atârnat de un cablu electric, pe care l-a tăiat şi a chemat imediat salvarea * bărbatul a fost ţinut la Terapie Intensivă până marţi dimineaţă, când medicii au constatat decesul * acesta este cel de-al treilea caz de sinucidere prin spânzurare înregistrat pe parcursul ultimelor două săptămâni
Sufocat de datorii, un brăilean în vârstă de 33 de ani a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. Altul, de 27 de ani, a fost găsit spânzurat în cimitirul "Sf. Constantin". Cele două sinucideri au fost înregistrate în ultimele 3 zile şi îngroaşă astfel lista spânzuraţilor din această primăvară. Psihologii spun că numărul acestora a crescut ca urmare a destabilizării situaţiei economico-sociale.
Luni după-amiază, Nicoleta Telegraf l-a găsit pe soţul ei, Daniel, atârnat de un cablu electric, în curtea imobilului în care cei doi locuiau cu chirie. Femeia a încercat să-l salveze şi a tăiat cablul cu care acesta se spânzurase, anunţând totodată poliţia. Bărbatul a fost transportat cu Ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean. În ciuda eforturilor de resuscitare făcute de echipajul de pe Salvare şi de medicii de la UPU, starea sa a rămas în continuare gravă, decesul fiind constatat câteva ore mai târziu, la Terapie Intensivă. Medicii legişti care au efectuat necropsia au concluzionat că moartea s-a datorat asfixierii prin spânzurare. Rudele victimei sunt convinse că bărbatul nu a mai suportat ideea că avea datorii de plătit, mai ales că săptămâna trecută, executorul judecătoresc i-a lăsat şi o somaţie de plată. Datoriile le-a adunat după ce a plecat de la