Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea va candida pentru un post de vicepreşedinte în PDL

Publicat in Adevarul, joi 25 martie 2010 ·

Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a anunţat că va candida pentru un post de vicepreşedinte în partid. De asemenea, actualul ministru al Turismului şi Dezvoltării apreciază că funcţiile din Guvern nu ar trebui ocupate de oameni cu atribuţii executive în partid.

Potrivit acesteia, miniştrii trebuie să se ocupe de problemele guvernării, şi nu să deţină funcţii executive în partid. Fosta "blondă de la Cotroceni" nu crede că viitorii prim-vicepreşedinţi ar trebui să fie şi miniştrii.

Udrea merge pe mâna lui Flutur

Elena Udrea a spus că îl susţine pe Gheorghe Flutur pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului întrucât este "omul potrivit", ea considerând că acesta poate fi unul dintre cei patru prim-vicepreşedinţi care poate face multe pentru partid.

"Un ministru face mai greu asta, pentru că trebuie să se ocupe de alte probleme", a mai spus Udrea.

Valeriu Stoica a declarat în urmă cu o săptămână cu se gândeşte să-şi depună candidatura pentru o funcţie de vicepreşedinte al PDL-ului. Atunci, acesta declara că, în urma unei autoevaluări Elena Udrea a decis să nu se înscrie în cursă. "Eu am înţeles că Elena Udrea a anunţat că nu va candida la această funcţie, deci ea s-a autoevaluat şi sunt de acord cu această evaluare a ei", a declarat Stoica.

Colegiul Director al PDL a stabilit că pe data de 15 iulie va avea loc Convenţia Naţională, iar pe 9 aprilie se va alege noul statut al partidului.

Potrivit informaţiilor apărute în presă,noua structură a conducerii PDL-ului va cuprinde, pe lângă preşedinte, cuprinde patru posturi de prim-vicepreşedinţi, 15 de vicepreşedinţi, un secretar general, şase secretari executivi şi opt secretari pe domenii specifice. Ultimii au rolul de a forma specialişti pentru guvernare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 10 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 9 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 7 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 10 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°