Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interbrands a platit o jumatate de milion de euro unui consultant care i-a redus costurile

Publicat in Ziarul Financiar, joi 25 martie 2010 ·

Rand Sherif, CEO-ul Intrebrands, cea mai mare companie de distributie a bunurilor de larg consum, se asteapta ca redresarea consumului sa fie un drum cu suisuri si coborasuri in 2010. Distribuitorul a trecut pe profit in 2009, "cel mai greu an pentru companie".

Sherif afirma ca primele 2-3 luni din acest an au fost o continuare a lui 2009, din prisma conditiilor din piata. "Anul acesta inca vedem dificultati pe piata, atat pentru consumatori, distribuitori si comercianti, cat si pentru Guvern. Nu este inca timpul sa proclamam victoria in lupta cu criza, ar trebui mai degraba sa fim precauti. Vor fi suisuri si coborasuri in redresarea pietei".

Un studiu publicat recent de compania de cercetare de piata MEMRB arata scaderi pe linie in consumul de bauturi si tigarete in ianuarie, comparativ cu prima luna din 2009. Acestea sunt doua dintre cele mai mari categorii din sectorul FMCG (bunuri de larg consum), cu vanzari anuale de peste doua miliarde de euro fiecare.

"Vorbind strict de pietele pe care activam noi, ar putea fi scadere sau stabilizare in consum in primele 2-3 luni din an; nu putem sti exact dinamica consumului pentru ca nu putem aprecia in ce masura cresterea comertului ilicit (in special cu tigarete) a generat declinul volumelor distribuite de Interbrands in acest an".

Cei mai mari furnizori ai Interbrands sunt British American Tobacco, producatorul tigaretelor Kent si cel mai mare jucator pe piata de profil, si Procter & Gamble -producatorul Ariel sau Head & Shoulders si liderul segmentului de bunuri de larg consum nealimentare. Sherif subliniaza ca redresarea pietei depinde foarte mult si de situatia agriculturii in acest an. "2009 a fost un an agricol bun, dar va fi la fel si in 2010?"

Criza i-a prins in plin proces de reorganizare a businessului

Cel mai mare distribuitor din FMCG a trecut de primul hop de pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 10 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°