Câteva zeci de copiii din toată ţara, precum şi din Germania şi Austria, vor participa începând de mâine la atelierul de încondeiat în mod tradiţional din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
CITIŢI ŞI:
Telefonista reclamantă de la ISU, detaşată "în secret" la Agnita
Directori de Cartea Recordurilor
Atelierul este organizat de Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu şi îşi propune să le arate tinerilor că tradiţiile autentice de Paşte nu s-au pierdut şi că ele sunt pe mâini bune când vine vorba de generaţiile viitoare.
“În Joia mare, din Săptămâna Patimilor, gospodinele “scriu” ouăle cu cele mai frumoase semene şi culori pentru a fi “jertfite” după Sfinţirea din Noaptea de Înviere. Datina străveche devine astăzi o artă, ce se poate învăţa şi într-un atelier… Lucrate cu iscusinţă şi migală, ouăle încondeiate îmbină motive arhaice – soarele, spicul, coarnele berbecului, fierul plugului, furca, frunza cu creştinescul simbol al crucii”, explică Ovidiu Baron, purtătorul de cuvânt al CNM Astra.
Atelierul începe mâine după-amiază, de la ora 17.00, la Facultatea de Teologie, după care se mută în Dumbrava Sibiului. Copiii vor învăţa tainele încondeierii de la Aurelia şi Petronela Ciuvercă din Paltinu, Vatra Moldoviţei.