Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Autiştii percep realitatea diferit“

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Logopedul din Olanda spune că autismul nu este o boală care trebuie tratată, ci un complex de tulburări. Acestea trebuie înţelese pentru a putea îngriji persoanele afectate.

Mihnea (10 ani) a fost astăzi dimineaţă cel mai energic şi neliniştit invitat al seminarului „Actualităţi în autism“, care a fost găzduit de Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa“. Băieţelul suferă de sindromul Down, iar mama sa încearcă să afle dacă are şi tulburări din sfera autismului. „Medicii pe care i-am consultat nu şi-au putut da seama dacă este într-adevăr aşa, de aceea am venit la seminar pentru a afla mai multe informaţii despre acest tip de afecţiuni“, a afirmat Vasilca Erbiceanu, mama lui Mihnea, care a venit tocmai din Paşcani pentru a afla opiniile specialiştilor olandezi.

Nu pot interacţiona

Primul pas pentru a-i înţelege pe cei care sunt autişti este acceptarea ideii că astfel de persoane percep lumea înconjurătoare diferit, cresc diferit şi în consecinţă acţionează altfel. „Dacă pentru o persoană sănătoasă recunoaşterea unui obiect necesită foarte puţin timp, un autist trebuie să facă mai mulţi paşi şi va avea nevoie de mai mult timp: mai întâi va trebui să recunoască forma, va analiza conţinutul şi apoi va putea să-şi dea seama la ce va folosi acel obiect“, a afirmat Bert van de Meeberg, medic din Olanda care lucrează din 1983 cu persoane cu deficienţe mintale. În Iaşi, autismul este încă greu de diagnosticat din cauză că multe persoane cu astfel de tulburări suferă şi de alte deficienţe, precum epilepsie, retard mental şi schizofrenie.

Au probleme de concentrare

„Am început studiul afecţiunilor din sfera autismului în urmă cu 20 de ani, însă pe atunci nu se ştia că vorbim despre acest lucru. În timp am observat că autiştii nu-i percep pe cei din jurul lor ca persoane, ci ca pe obiecte, şi de aceea nu pot socializa“, a e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 38 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 33 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°