În 1921, de Crăciun, pe când Ion Barbu se afla la Gottingen, ca să-şi desăvârşească studiile matematice şi trăirile erotice, în ţară îi apărea, în volum, un unic poem, După melci.

Ştiam şi eu, ca toată lumea, că volumul a fost ilustrat inadecvat (alţii spun chiar „neinspirat") de pictorul M. Teişanu, cu desene „pentru copii" şi că poetul, capricios cum era, s-a supărat şi l-a retras de pe piaţă. Îmi închipuiam aşadar o carte oarecare, micuţă, o broşură (cât poate ocupa un poem?) cu nişte desene oarecare, copilăreşti, convenţionale. Altfel de ce să se înfurie autorul? Şi, cum nu avusesem niciodată ocazia s-o văd, am rămas cu această imagine până acum vreo lună, când am dat peste rarul op într-un anticariat, dintre cele cu preţuri pipărate. Anticarul a descuiat vitrina şi m-a lăsat să răsfoiesc albumul, fiindcă, pentru ceea ce aveam în faţa ochilor, numele de carte era prea puţin. A fost dragoste la prima vedere, ce mai!, în ciuda faimei cam ambigue a volumului. M-am uitat la preţ şi am fost gata de investiţia poetică. Am fugit acasă după bani (nu se putea plăti cu card), m-am întors, am scos banii. Dar vai, mă înşelasem cu un zerou în favoarea mea! Anticarul, cam nervos, mi-a mai spus o dată cât costă, în bani vechi şi mărturisesc că am ieşit ameţită ca după o lovitură în moalele capului. În drum spre casă m-am convins cât am putut că, nefăcând parte din curioasa categorie a colecţionarilor, voi proceda mult mai înţelept folosind banii pentru o călătorie „prin aer ud, tot mai la sud", de pildă spre Italia, unde aş putea petrece câteva zile fericite. Dar adevărul e că sufletul îmi rămăsese la minunatul volum După Melci, de altminteri şi unul din poemele mele favorite, din toată poezia românească. Am mai trecut de vreo două ori ca să mă asigur că nu s-a vândut - nu, nici vorbă, cine să mai dea o sumă cu atâtea zerouri în an de criză? N-o mai lungesc. L