În cartierul muncitoresc în care m-am născut şi am copilărit, luând aminte la câteva dintre lucrurile cu adevărat importante în viaţă, cum ar fi dragostea, loialitatea, generozitatea, ambiţia şi instrucţia, bărbaţii nu-şi înşelau nevestele, ci "se încurcau cu câte una", nu aveau amante, ci "se ţineau un timp cu una", nu erau obsedaţi de sex, ci "alergau după fundul uneia sau alteia".
În dicţionarul iubirii de mahala nu găseai nici unul dintre verbele imunde de azi ale celei mai populare îndeletniciri de cuplu. Femeile, care şi ele intrau în sfera de înţeles a aceluiaşi verb, adică "se încurcau" cu un bărbat, nu se chemau în nici un fel, doar că nu erau "serioase". O "încurcătură" nu se termina cu o descurcare. Încurcatul era ceva asemănător unui ghem, căruia nimeni nu-i dădea de capăt, fiindcă nu era în puterea oamenilor să-l descâlcească. A fi "femeie serioasă" însemna să conştientizezi consecinţele clipei de iubire: copii, sărăcie, certuri fără sfârşit, violenţe, nefericire. "Seriozitatea" femeii de cartier era o chestiune de destin. În cartierul muncitoresc nu puteai să speri la alt fel de viaţă, iar din cartier nu evadau decât cei câţiva cu imboldul aventurii.
O bună prietenă de-a mamii, doamna Vasiliu, o femeie cu multă distincţie în garderoba niţel funerară pe care o obişnuia şi a cărei ţinută stârnea întrebări la care răspunsurile se găseau nu în alte cartiere, ci în alte lumi, s-a încurcat cu un profesor mătăhălos şi veşnic nebărbierit de fizică şi chimie. Niciodată mai apoi, oricât de altfel ar fi arătat profesorii mei de fizică şi de chimie, n-am reuşit să mă eliberez de ideea că încurcarea, la femei, e o treabă cam neigienică şi cu multă fizică şi chimie în desfăşurarea ei. Multe dintre cuvintele de căpătâi învăţate în copilărie au păstrat din înfăţişarea conceptuală a persoanelor de la care le-am învăţat. Mie, cel puţin, asta mi
