Dupa ce au cutreierat lumea, ridicând în picioare sali de spectacole din Geneva, Paris, Austria, America, Coreea, Israel, Africa, Maroc, Anglia, si multe altele, Ioan Pop si Grupul Iza vor sosi în fata târgumuresenilor pentru a sustine un concert de exceptie ce vrea sa intre în sufletele iubitorilor de muzica traditionala. Concertul va avea loc duminica, 28 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultura „Mihai Eminescu” din Târgu-Mures. Intrarea va fi libera.
Au jucat în patru spectacole de teatru
Grupul Iza este la fel de cunoscut si în lumea teatrului, pâna acum jucând în patru spectacole de teatru: “Idiotul” în regia lui Andriy Zholdak, Ucraina, “Electra”, “O vara fierbinte pe Iza” si “Nunta” în regia Mihai Manutiu. Grupul Iza a fost înfiintat în 1988 sub aripa interpretului Ioan Pop; a ramas în picioare tocmai prin autenticitatea pe care o emana chiar si pe scena, desi se spune ca muzica autentica se poate revarsa doar în mediul sau, în lumea satului. Au scos albume atât în România, cu Muzeul taranului Român, cât si în Germania, Anglia, Franta, etc. Ultimul album este intitulat “O vara fierbinte pe Iza”, purtând numele spectacolului de teatru regizat de Mihai Manutiu. Un spectacol despre dragoste, nebunie si moarte, inspirat de muzica sfâsietoare si îndracita a Maramuresului. Albumul a fost lansat în noiembrie 2009 si contine 14 piese, toate extrase din coloana sonora a spectacolului “O vara fierbinte pe Iza”, un proiect al Teatrului National “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. “Ideea a fost întotdeauna sa facem ceva ce ne reprezinta si n-am încercat niciodata sa cântam ce nu-i al nostru, adica sa cântam ca un oltean, banatean sau moldovean. Întotdeauna am încercat sa cântam muzica noastra, din Maramures, pe care o cunoastem bine si cu care am crescut. Pâna la urma vad ca aceasta idée a prins, de asta ne aflam si acum pe scena, am rezistat cântând