- Asta se intimpla doar in arta. Ca om, sint perfect normal, nu am tendinte dubioase... Pictura insa ma indeamna sa-mi sondez abisul... Vorbind despre mesajul sau artistic, Felix Aftene scrie: "Esenta discursului meu plastic este intretinuta de emotia si uimirea fata de diversitatea umana si de lumea pe care o duce si contine un singur om. Caut o reprezentare metafizica in forma valentelor spiritului umane si a formelor sale de comunicare...". Si tot el, referindu-se la ciclul Cadere in timp: "Cu fiecare lucrare, doresc sa recuperez parti dintr-o lume imaginara scapata din ciclul nasterii si al mortii, cea a fiintelor mitologice..." Pornind de aici, artistul cauta sa reconstituie, sondindu-si eul launtric, arhetipurile care populeaza inconstientul uman... Acolo isi afla salas personajele mitologice si zeii Olimplului, care, in fiecare epoca, par sa capete o alta infatisare... Caci nimic nu se pierde in abis, totul se depoziteaza si se tansfigureaza in acest spatiu "sacru" al inconstientului colectiv. Zeii din epoca postmoderna sigur ca si-au erodat o parte din continut. Numeroasele atacuri culturale le-au deposedat de sensuri. Si totusi ei continua sa ne bintuie imaginatia... In travaliul sau artistic, Felix Aftene, cu "emotie si uimire", cauta sa reconstituie diversitatea lumii, continuta, dupa cum spune el, "intr-un singur om". E vorba, probabil, de omul primordial. Demersul sau artistic e unul ce tine de atemporalitate. Pe el il intereseaza nu imaginea reala, ci una metafizica a formelor si valentelor... Adica a tuturor combinatiilor posibile... "Cine este, Doamne, omul?", se intreaba artistul. "Si cine sint zeii care ne populeaza abisul?". Inarmat cu toate aceste intrebari si cu multe altele care imi rasareau in minte in timp ce-i rafoiam albumul, am simtit nevoia, pe la inceputul acestei saptamini, la o ora nu tocmai potrivita, sa-i calc pragul atelierului... ..