Ediţia de anul acesta a Premiilor revistei noastre, cea de-a patra, a avut o încărcătură specială, dat fiind că la sfîrşitul lui februarie s-au împlinit zece ani de la apariţia primului număr al Observatorului cultural. Zece ani de-a lungul cărora am încercat să construim un profil cultural distinct, aducînd în prim-plan cărţi, autori, evenimente, proiecte, personalităţi autohtone şi internaţionale care au marcat primul deceniu al secolului al XXI-lea. Aşa se face că, de zece ani, Observator cultural nu este doar un săptămînal de informaţie şi analiză, ci şi unul de acţiune culturală susţinută. Într-o lume ce pare să-şi fi pierdut criteriile de apreciere şi capacitatea de a recunoaşte valorile, revista noastră a promovat sistematic valori ale spaţiului cultural românesc, dar şi atitudini care fac diferenţa între cultură autentică şi simulacru. Privind înapoi cu atenţie şi obiectivitate, cred că Observator cultural a coagulat în jurul său, în toţi aceşti ani, o veritabilă şcoală a gîndirii şi exprimării libere, independent de jocuri de putere culturală şi/sau politică. Palmaresul celor patru ediţii ale Premiilor (pe care le-am instituit în 2007, în memoria extraordinarului scriitor Gheorghe Crăciun), la care se adaugă, fără nici un fel de rezervă, nominalizările, oferă, cred, o imagine relevantă a dinamicii fenomenului literar românesc. Au fost nominalizate şi, apoi, premiate, acele cărţi care, pe lîngă valoarea estetică incontestabilă, au forţa să mişte nu soarele şi luna, ci conştiinţe şi habitudini de lectură. Cărţi care lasă urme, care te modifică interior şi care te fac să priveşti literatura şi lumea din jur cu alţi ochi, cărţi care pun întrebări şi provoacă răspunsuri. Am premiat, altfel spus, autori şi cărţi cu atitudine. După zece ani de prezenţă pe piaţa culturală autohtonă, sper că am reuşit, prin cele peste cinci sute de numere publicate, să schimbă