Să simt ceva fără însemnătate ca torsul, şi fără greutate ca somnul şi ca scrisul, ceva care nu doare la unduitoare

fără venin, respirând, atingere, ci mângâie, ca oboseala bună prin care se ajunge la liman, calmând, să nu ridice porii. Să învelesc în ape calde, în cuvinte înghit, dar nu sfărâmă forme, le pipăie lăuntrul cu miezul lor de dincolo de rău, cu moliciune încă fără puls. Ceva asemeni îngerului propriu mântuitor, lumină să fie, ca umbră să te cheme. În bucăţele mici, vocea din vid intrând pe uşa întredeschisă. Să nu ştiu unde sunt, într-o odaie ca un dulap în care se ţine pâinea şi sufletul şi cărţile cele fără de loc. Un ascunziş unde să dorm, să mi se năzărească şi oglinda, dublul cu streaşină de care-atârnă vâscul magic, pendula şi vâscul, un gong din care cad cifre portocalii şi litere. Si nici un fir de praf nu s-a desprins din stelele înmugurind

matern.

O farfurie albastră care strânge lacrimi de candelă şi rugăciuni. Sfânta Ecaterina toarce un fir ce dă balans.

Să simt ceva fără însemnătate ca torsul, şi fără greutate ca somnul şi ca scrisul, ceva care nu doare la unduitoare

fără venin, respirând, atingere, ci mângâie, ca oboseala bună prin care se ajunge la liman, calmând, să nu ridice porii. Să învelesc în ape calde, în cuvinte înghit, dar nu sfărâmă forme, le pipăie lăuntrul cu miezul lor de dincolo de rău, cu moliciune încă fără puls. Ceva asemeni îngerului propriu mântuitor, lumină să fie, ca umbră să te cheme. În bucăţele mici, vocea din vid intrând pe uşa întredeschisă. Să nu ştiu unde sunt, într-o odaie ca un dulap în care se ţine pâinea şi sufletul şi cărţile cele fără de loc. Un ascunziş unde să dorm, să mi se năzărească şi oglinda, dublul cu streaşină de care-atârnă vâscul magic, pendula şi vâscul, un gong din care cad cifre portocalii şi litere. Si nici un fir de praf nu s-a desprins din stelele înm