Disclaimer: am fost provocată să tricotez o ficţiune de vineri după amiază, despre cum aş găti peşte în imaginaţia unui domn. Here it is!
Domnule, întâi şi întâi, ca să stabilim lucruri, eu nu-s un vis erotic, deci să-mi ierţi ironia dintre rânduri, da’ na, n-ai specificat să fie materialul clientului, aşa că punem de la noi. O să încerc să fiu generoasă, totuşi.
Deci povestea nu începe direct la tine în bucătărie, pentru că n-aş fi avut cum să ajung acolo aşaaaa, out of nowhere. Eu exist, bine-mersi, uite-aici, pe Pandora dovada, vezi? Am mai scris şi înainte!
Aşa că, de dragul poveştii, să zicem că ne cunoaştem cumva şi că tu, obligatoriu, mă faci să râd. Hai, poftim, o să admit că eşti singurul care mă face să hohotesc într-o adunare simpatică dar fără materie primă pentru râs sănătos. Este că-s generoasă?
Şi după aia, într-o seară, nu mult după, zici aşa, din senin, că ai chef de nişte peşte. Eu, amabilă, ţi-aş putea zice că eu însămi aparţin acestei zodii, da’ na, nu ne ştim mai deloc iar până la coadă (de peşte!) şi-un banc mă poate face să mă hlizesc, iar tu zici că eşti mai mult de-o glumă bună, nu? Deci în loc să-ţi dau peştele pe tavă, îţi ofer o reţetă. Tu găteşti ca burlacii, ceai şi omletă, aşa că mă inviţi la cină, unde ne simtem bine. Aşa de bine, încât eu o să te invit la un coniac. Ce zici? E bine, până aici? Da? Bun, deci să continuăm.
Unde eram? A! La coniac. Nu, nu la mine, şi nici la tine, mergem într-un loc liniştit, de fiţe, unde au ţigări de foi la umidor, dar nu de care fumez eu, ce naşpa. Şi iar vorbim o groază şi iar ne simtem bine, deşi sub breton ochii mei se fac mici iar tu eşti tolănit în fotoliul ăla ca motanul meu când se pregăteşte de somn. Hai acasă, domnule, că ne scot ăştia pe făraş. By the way, coniacul l-aş plăti eu, că eu te-am invitat, da? Este că-s generoasă?
A doua zi am schimba mesaje, tu
