Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Spectacol caritabil pentru Simona, „uriaşa României“

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Peste 70 de liceeni braşoveni vor urca pe scenă pentru a o ajuta pe Simona, o tânăra de 19 ani de la Liceul „Grigore Antipa", care suferă de gigantism, să adune banii pentru o intervenţie urgentă în Germania. Evenimentul va avea loc luni (29 martie), în Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu", de la ora 17.00.

Timp de două săptămâni, elevii au muncit foarte mult la organizarea spectacolului caritabil. Încă o dată, elevii dovedesc că vârsta nu reprezintă o piedică atunci când îţi doreşti să ajuţi cu tot sufletul pe cineva. Exemplul de implicare de care dau dovadă cei peste 70 de elevi ai liceelor din Braşov, colegi care au înţeles suferinţa Simonei, este unul admirabil.

Citeşte aici povestea tragică a Simonei

Spectacolul „Artist-altruist"

Obiectivul spectacolului de teatru, muzică şi dans este acela de a oferi un sprijin financiar considerabil pentru operaţia tinerei depistată cu gigantism. Simona are aproape 2 metri înălţime şi cântăreşte 106 kg, iar organele ei interne sunt aproape duble din cauza un adenom hipofizar, care secretă hormoni de creştere.

„Sperăm să vină cât mai multă lume la spectacol şi să se adune o sumă importantă de bani pe care care să-i depunem în conturile Simonei. Suntem alături de ea şi intenţionăm să organizăm şi alte evenimente prin care să sensibilizăm oamenii cu posibilităţi materiale", a declarat Diana Drobotă, una dintre organizatorele spectacolului, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Constantin Brâncoveanu".

Intrarea la spectacol se va face pe bază de invitaţii care se obţin de la Diana (0724 434 653) sau de la Simona (0760 280 858), dar şi de la Teatrul Dramatic, cu o oră înainte de începerea spectacolului. Preţul unei invitaţii începe de la opt lei.

40.000 de Euro costă viaţa Simonei

Şansa tinerei de a i se stopa creşterea şi de a avea o viaţă normală este o operaţie în Germania, care c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 9 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 20 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°