Poate nu mă credeţi, dar e o prăpastie de nedescris intre individul pe care-l vezi seara că se plimbă in slip prin cameră sau iese pe balcon şi cel imbrăcat la patru ace care o ia dimineaţa la picior de teamă să nu intârzie la serviciu sau la o intâlnire importantă. Şi dacă n-ai altceva mai bun de făcut, poţi să stai toată ziua şi să te minunezi de privelişte. De diferenţă, vreau să zic.

Pentru câteva clipe am crezut că Horaţiu a apucat-o pe un alt drum spre serviciu. A schimbat ceva, mi-am spus şi m-am bucurat ca proasta, şi mintea mea a luat-o razna insăilând fraze despre schimbare şi tot felul de nerozii. Nici după ce am văzut că a intrat in blocul de opt etaje, nu mi-am venit imediat in fire. Am rămas in faţa blocului, cercetând cu o faţă tâmpă, cred, firmele de la intrare: un cabinet de stomatologie, unul de avocatură şi un notar. Undeva, intr-o parte, era o firmă nicheluită pe care scria cu negru Amanet, iar dedesubt era desenată o balanţă. Pe un suport incastrat in perete, in prelungirea zidului, se putea citi cu lejeritate: Russian beauty salon Mimi style.

Un bătrânel sprinten şi cu ochi iscoditori, probabil portarul blocului, m-a intrebat dacă poate să mă ajute cu ceva. La inceput, am vrut să intru in vorbă cu el, dar mi-am dat seama imediat că e prea băgăreţ şi i-am spus că doar casc gura. L-am văzut cum clipeşte repede din ochi de parcă n-ar fi inţeles ce-i spun. Apoi, cu un gest brusc, şi-a dus mâinile la curea de parcă ar fi avut senzaţia că dintr-o dată pantalonii ii cad pe vine. N-am râs. M-am indepărtat insă cu pas agale şi cu mâinile in buzunarele blugilor mei răpciugoşi şi cred că asta l-a enervat de-a binelea pe unchiaş.

Un maidanez jigărit, cu blana plină de scaieţi, s-a luat după mine. Nu mi-e frică de câini, dar nici nu-mi place să se ia după mine orice potaie. M-am făcut inspre ea şi javra s-a ferit in lături, dar n-a plecat