Care este semnificaţia recentei tranzacţii prin care Franţa a vândut Rusiei patru puternice nave de luptă din clasa Mistral? Afaceri normale sau o mişcare iresponsabilă care contribuie la o schimbare periculoasă a echilibrului de putere în Marea Baltică şi Marea Neagră?
Se spune uneori că, prin atitudinea egoistă din Uniunea Europeană, Germania a devenit o „a doua Franţă" Dar este şi Franţa cu adevărat pe cale să devină o „a doua Germanie"? Dacă Germania este principalul partener economic al Rusiei, de ce nu ar fi şi Franţa principalul ei partener strategic?
Franţa nu împărtăşeşte aceeaşi apropiere naturală a Germaniei de Rusia - o relaţie bazată atât pe geografie, cât şi pe istorie. Are însă o lungă tradiţie a unei relaţii „speciale" bilaterale cu Rusia - marcată de o profundă dimensiune culturală -, care transcende cumva Războiul Rece.
Generalul Charles de Gaulle se descria odinioară ca „prieten de vreme rea" al Statelor Unite, sugerând posibilitatea că, o dată ce vremea se îmbunătăţeşte, el ar putea merge pe o cale proprie, părăsind comandamentul integrat al NATO şi acţionând ca un fel de punte între Vest şi Est. Politica de „détente" a lui de Gaulle faţă de Uniunea Sovietică, practicată cu mulţi ani înainte ca ea să fie încercată de Nixon şi Kissinger, întruchipa dorinţa Franţei de a construi o existenţă diplomatică de sine stătătoare şi de a-şi maximiza spaţiul de manevră în relaţie cu SUA.
Timpurile s-au schimbat. Războiul Rece s-a încheiat. Nicolas Sarkozy nu e De Gaulle, iar Rusia nu e Uniunea Sovietică. Şi totuşi, pluteşte un incontestabil iz de nostalgie în actualul „rapprochement" dintre două puteri conştiente de relativul lor declin în lume. Ambele vor să-şi reafirme statutul - cel diplomatic în cazul Franţei, cel strategic în al Rusiei. Doar că realitatea e mai prozaică pentru ambii.
Punctul culminant al recentei vizit
