E o samanta de mar cu inima rudimentara. Poate nici nu stiti ca este acolo si puneti oboseala pe seama orelor prea multe de munca. Sau poate deja va ganditi ce sa faceti cu el. Il lasati sa ajunga cat un bob de mazare?
Decizia, in mod clar, ar trebui sa apartina amandurora. Dar ce se intampla cand parerile sunt impartite? Cine are votul decisiv cand in acest Consiliul de Administratie al viitoarei vieti sunt doar doi? Cine este Presedintele?
Anunt din start ca sunt pro-avort. Si nu pledez in favoarea lui iluzionandu-ma ca nu este o viata. Nu as avea cum, pentru ca am auzit cum bate o inima de 12 saptamani. E incredibil. E viata insasi.
Argumentele mele tin de ce se intampla dupa. Evient ca orice cuplu care intentioneaza sa apeleze la avort are niste motive: ca nu sunt bani, ca nu e casa, ca nu sunt luati cu acte-n regula, ca nu e timpul, ca sunt prea tineri sau mult prea in varsta , ca vor sa fie CEO sau doar sa mai creasca un pic in ierarhia companiei, ca pur si simplu nu au chef sa isi petreaca verile jucandu-se cu lopatele si galetuse ori nu se simt pregatit. Daca vrei sa le cauti, justificari pentru avort vin cu sutele. Le poti si ignora desi te zangane la cap in cele 9 luni de sarcina, in situatia in care te-ai gandit “fie ce-o fi”.
Asadar, fie-ce-o-fi, dar cine esti tu, infim D-zeu pentru o zi (cea in care ai decis ca ai vrea un bob de mazare) sa te joci cu viata unui om in devenire? Contrar zicerilor populare, un copil nu se creste cu paine si apa. Iar daca muntii de jucarii si bananele la discretie si le-ar platit cu sute de ore de singuratate jelind dupa afectivitate, ce rost mai are? Pentru a fi parinte nu trebuie sa fii perfect, nici putred de bogat, nici sanatos tun si nici indragostit de toti copiii din parc. Dar trebuie sa fii intr-un oarecare echilibru.Macar cu propria-ti viata.
Revenind la vot, lucrurile se complica si
