Mă intorc, după cum vedeţi, iubiţii mei cititori, la mai vechea mea indeletnicire, aceea de a comenta cărţi proaste. Cred că am ajuns dependent de ele. Dacă trece o săptămână şi nu citesc o carte proastă, intru in sevraj. La TVR Cultural, in fiecare luni, la ora 21.00, puteţi vedea o emisiune in care comentez acelaşi gen de cărţi. Este, probabil, o plăcere vicioasă, dar este o plăcere. Vă invit să incercaţi şi dumneavoastră.

Bogdan Nicolae Groza, autorul volumului "Evadările unui poet domestic", scrie relativ bine şi ar putea deveni cândva un poet apreciat. Este insă, deocamdată, prea multă incoerenţă in versurile lui:

"inăbuşirea ce-o simt/ digeră aerul până la sângerare. / un punct creşte anevoios sfâşiind pleura/ las târâte braţele.// revoc pumnul indignând degetele./ calm, bogdane. respiră, bogdane. adună-te,/ bogdane!"

Acest indemn am putea să-l adresăm şi noi poetului: "calm, bogdane. respiră, bogdane. adună-te,/ bogdane!" Nerăbdarea de a spune totul dintr-odată sau, cine ştie, poate doar dorinţa de a epata il determină pe poet să uite uneori de orice logică:

"ce zgomot in creier!/ ideile se ceartă cu cerul palatin/ pentru o bucată de limbă.// cuvântul are douăzeci de picioare -/ miriapod urcat in pod/ după suflete umede// viscerele işi numără anii.../ sfârşitul..."

Ce să inţelegem din fraza "cuvântul are douăzeci de picioare -/ miriapod urcat in pod/ după suflete umede// viscerele işi numără anii..."? Cineva ar putea să ne aducă aminte că in poezie nu este nevoie neapărat de logică. Sună frumos această declaraţie de libertate, dar de o anumită logică, fie şi poetică, tot este nevoie.

Bogdan Nicolae Groza poate nu ştie, dar acum mai bine de o sută de ani exista in Rusia un tânăr poet, Boris Alexandrovici Sadovski, care scria la fel de hazardat ca şi el. Trimiţându-i un poem, intitulat "Leprosul", lui Cehov şi rugându