Sunt pe locul al doilea în topul celor mai frecvente tipuri de infecţii după răceală şi afectează milioane de persoane din întreaga lume, cu precădere femeile.
În medie, una din cinci femei şi unul din zece bărbaţi suferă de infecţii ale tractului urinar. Predispoziţia femeilor este dată de anatomia aparatului urinar, diferită de cea a bărbatului.
Astfel, uretra, canalul prin care se elimină urina, este mai scurtă la femei decât la bărbaţi, facilitând contaminarea vezicii urinare cu bacterii. La femei, acest tip de infecţii predomină în tinereţe, iar în cazul bărbaţilor sunt mai frecvente după 40 de ani.
Au localizări diferite
În funcţie de localizarea bacteriilor patogene, există trei tipuri de infecţii urinare. Primul tip este cistita, cel mai întâlnit, şi afectează aproape în totalitate femeile.
Este vorba despre o inflamare a vezicii urinare, provocată de proliferarea bacteriilor intestinale de tipul Escherichia coli. Acestea se găsesc cu preponderenţă în zona anusului, iar din cauza anatomiei feminine, pot ajunge cu uşurinţă la nivelul uretrei, pe unde pot pătrunde în tractul urinar.
Pot fi cauzate de infecţii sexuale
Cel de-al doilea tip de infecţie urinară este uretrita şi apare atunci când agenţii patogeni nu trec de uretră. De cele mai multe ori, uretrita este cauzată de o infecţie cu transmitere sexuală şi este mai frecventă în rândul bărbaţilor. Cele mai comune cauze ale acestui tip de infecţie sunt chlamydia şi bacteriile responsabile cu instalarea gonoreei (gonococii).
Pielonefrita, o formă mai gravă de infecţie urinară, reprezintă inflamaţia bazinetului (segment al canalului excretor al rinichiului) şi rinichilor. Aceasta apare, de regulă, în urma infecţiei cu o bacterie, de cele mai multe ori fiind o complicaţie a cistitei netratate sau tratate incorect.
Frecvenţă: Cele mai întâlnite infecţii dobând