Prefectul judeţului Constanţa Claudiu Palaz a analizat ieri, propunerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa de înfiinţare de cordoane forestiere pe sectoare de drumuri naţionale din judeţul nostru, acţiune considerată a fi, în urma studiilor CNADNR Bucureşti, o măsură de mare eficienţă în prevenirea înzăpezirii drumurilor.
La propunerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa sunt vizate sectoare de drum de pe DN 38, DN 39, DN 3, DN 2A, DN 22 şi DN 22A. Agenţia pentru Protecţia Mediului urmează a accesa fondurile necesare pentru realizarea acestui proiect.
Palaz a evidenţiat faptul că aceste cordoane sunt importante pentru siguranţa circulaţiei dar mai ales pentru rolul de apărare a acestora contra zăpezilor. „Întrucât acest proiect implică o serie de aspecte tehnice foarte importante, vom fixa parcurgerea unor paşi clari, ce presupun în primă etapă stabilirea cu exactitate a amplasamentului şi lungimii perdelelor forestiere, precum şi identificarea autorităţilor locale ce vor fi implicate în implementarea lui", a mai adăugat acesta.
La întâlnirea de lucru au participat reprezentanţi din conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Direcţiei Silvice, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Prefectul judeţului Constanţa Claudiu Palaz a analizat ieri, propunerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa de înfiinţare de cordoane forestiere pe sectoare de drumuri naţionale din judeţul nostru, acţiune considerată a fi, în urma studiilor CNADNR Bucureşti, o măsură de mare eficienţă în prevenirea înzăpezirii drumurilor.
La propunerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa sunt vizate sectoare de drum de pe DN 38, DN 39, DN 3, DN 2A, DN 22 şi DN 22A. Agenţia pentru Protecţia Mediului urmează a accesa fondurile necesare pentru realizarea acestui