Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezlegare la privit peştele de pe tarabe

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Tradiţionala dezlegare la peşte a fost un răsunător eşec comercial pentru pescării. Cumpărătorii au venit, au înghiţit în sec, apoi şi-au cumpărat conserve de la magazinul alimentar.

Patronii pescăriilor au aruncat peste două tone de peşte viu pe tarabele din Botoşani, de Buna Vestire, anticipând vânzări-record, mai ales că duminică este din nou dezlegare la peşte. Dezamăgirea a fost generală. Nu s-a vândut nici jumătate faţă de anul trecut.

Cumpărătorii le-au trecut pragul în număr mare, ademeniţi de caraşii, crapii sau novacii care se zbăteau în galantare. Oamenii au făcut însă imediat cale întoarsă, când au văzut preţurile. „50 de lei mă costă ca să-mi fac pofta de peşte. La pensia mea de 400 de lei e cam mult, aşa că am ales că cumpăr două conserve de ton în sos, cu opt lei, ca să nu zic că n-am mâncat peşte după atâta post“, a oftat Maria Ieremie, pensionară.

„Exportul“ a mers mai bine

În medie, un kilogram de peşte s-a vândut cu 6,5 lei, cu 3 lei mai puţin decât în alte zone ale ţării. Chiar şi aşa, botoşănenii l-au găsit prea scump. „Nu mai are lumea bani, iar peştele a devenit un lux. Oamenii vin, se uită ca la muzeu, admiră capturile şi pleacă“, a spus Maricica Dutca, vânzătoare la un magazin piscicol. Şefii fermelor piscicole dau vina pe calendarul religios.

„Anul acesta s-au suprapus Buna Vestire şi Floriile. În ceilalţi ani erau două săptămâni între aceste mari Sărbători, iar lumea era dorită de peşte după o perioadă mare de post. Vindeam şi şapte tone. Acum dacă dăm trei tone, suntem mulţumiţi“, a declarat Gheorghe Nistor, administratorul unei ferme piscicole din Dracşani.

Vânzările de peşte din această perioadă sunt salvate de piaţa din sudul Moldovei. Peste 30% din producţia de peşte din judeţ ia drumul supermarketurilor şi a magazinelor din Iaşi, Galaţi, Neamţ şi Vaslui, unde preţurile pe kil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 13 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°