De o săptămînă şi mai bine, toată suflarea românească vibrează la auzul numelui Cătălin. Au şi numele astea chichirezul lor, nimic nu este întîmplător pe lumea asta. Uneori, merge şi viceversa, iar la noi, merge oricum. Cătălin, Călin, Cătălina. Nume gingaşe, de basm, de feerie, de poem şi poveste, cum deja mentalul colectiv şi istoria literaturii române consemnează aceste nume. Cum să ne imaginăm o Cătălina asociată cu Direcţia Naţională Anticorupţie? Sau un Călin? Am avut însă chiar şi un PM, aşa cum un Mugur e barosan la BNR, iar un Crin era gata-gata să ajungă şi el nu ştim bine ce. Cum ar veni, orice este posibil. Un Călin la AVAS sau un Cătălin mai mare la Ministerul Justiţiei sau MIRA. Ceea ce nu era exclus să se şi întîmple. Vanghelizarea României se poate bine percepe precum e-vanghelizarea Americii. Mai cu pietre colora-te, mai cu vorbe meşteşugite, cu anasîna se poate orice. Iar cînd apar şi banii, iar corupţia e în floare, nu mai există Opreşti nici în Sfînta Scriptură, nici în Codul penal. Dincolo de aproximările noastre – să le punem pe seama venirii primăverii şi a egalizării zilei cu noaptea –, realitatea cea de toate zilele întrece orice fel de divagaţii nocturne. Un anume senator PSD, cu numele tandru şi duios de Cătălin Voicu, a fost – şi mai este încă – mediatizat pe toate canalele TV româneşti. Ca un fel de mare erou al naţiunii. Ce Ecaterina Teodoroiu sau Ana Ipătescu – la urma urmelor, puteau să-i lase măcar ei numele pe bulevard, că nu apucase să devină comunistă precum Olga Bancik, cea decapitată de nazişti la Stuttgart –, ce Tudor Vladimirescu sau Mareşalul Averescu! Cătălin Voicu bate recordurile de popularitate în aceste zile. Acesta este adevărul, ce să ne mai ascundem după cireş! Ce a făcut el în mod special ca să fie aşa de apreciat şi de cunoscut prin toate municipiile României, dar şi prin multe cătune uitate de Dumnezeu, pe und