Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Orice dispută între persoane fizice sau juridice se poate rezolva prin mediere

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 ·

Medierea este o nouă modalitate de soluţionare a conflictelor, mult mai rapidă şi mult mai ieftină în comparaţie cu un proces.

Medierea, una dintre variantele cele mai la îndemână pentru a ajunge la un consens între două persoane fizice sau juridice este din ce în ce mai căutată şi la Braşov. Spre deosebire de procesele tradiţionale care se bazează pe principiul „unul pierde şi celălalt câştigă" şi durează cu anii, cu ajutorul unui mediator, în cel mult două ore se poate ajunge la o cale de mijloc, convenabilă ambelelor părţi.

„Procedura se bazează pe încrederea pe care părţile implicate o acordă mediatorului, indiferent că implicate sunt persoane fizice sau juridice. În acest fel poate fi economisit şi timp pentru stingerea conflictului, indiferent că este vorba de un caz de divorţ, de recuperare de debite, somaţii de plată sau multe altele", spune Daniela Maria Sârbu, vicepreşedinte al Asociaţiei Mediatorilor Autorizaţi din Braşov.

Recomandată de magistraţi

Din 3 martie 2010, prin ordin ministerial, magistraţii sunt obligaţi să recomande medierea între părţi, înainte de începerea unui proces. Cu toate acestea medierea este voluntară şi oricine poate apela la această formă de soluţionare a conflictelor chiar şi înainte de a se ajunge în faţa instanţei.

„Cei care ajung la noi trebuie să îşi arate respect, indiferent de natura problemei pe care o au. La noi, ei nu sunt adversari, ci persoane care vor să rezolve o problemă ", mai adaugă Daniela Maria Sârbu. Înţelegerea la care se ajunge poate fi parafată la notar, imediat după terminarea „negocierilor".

Discuţiile din biroul mediatorului sunt confidenţiale şi persoanele aflate în conflict pot fi însoţite de avocaţi. Înainte de începerea tratativelor ambele părţi semnează un acord în acest sens. Mediatorii pot fi selectaţi de pe panourile aflate în holurile instanţelor de judecată. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 34 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 45 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°