Primul milion de prefeţe

Cine spunea că Paul Cernat n-are umor? În numărul 2 al revistei ACADEMIA DE POEZIE (foarte bună de altminteri, cu semnături grele, de la Mihai Şora la Ion Pop, de la Al. Cistelecan la Lidia Vianu, de la Alex Ştefănescu la Ioan Groşan), criticul oferă o mostră cât se poate de elocventă de pince sans rire. La finele comentariului ultimei cărţi a Ancăi Mizumschi, pe care-o consideră cea mai bună carte de poezie din 2009, Cernat ne face părtaşi la intimitatea sa creatoare, prezentându-se drept „autor a nenumărate prefeţe şi studii critice". Câte să fie? Mii? Zeci de mii? Sute de mii? Dacă, totuşi, Paul Cernat nu divulgă mai mult, e semn că ştie regula: despre primul milion nu se vorbeşte !

Un piedestal pentru Mircea Ivănescu

În OBSERVATOR CULTURAL din 18-24 martie (revista tocmai sărbătoreşte zece ani de la înfiinţare,

ce repede trece timpul când trece bine!) citim un interviu extraordinar cu Mircea Ivănescu. Să reuşeşti să-l scoţi pe Mircea Ivănescu din solitudinea, din „tăcerea desăvârşită" în care trăieşte în ultima vreme şi să-l provoci să se confeseze îndelung şi esenţial reprezintă o performanţă ce se cuvine să fie subliniată, performanţă pe care echipa „Observatorului..." (Doina Ioanid, Cezar Gheorghe, un cristian) o înregistrează. Interviul este exemplar din mai multe motive. În primul rând, desigur, fiindcă este un document care contează în configurarea portretului de senectute al poetului. Apoi, fiindcă demonstrează ştiinţa şi buna credinţă cu care tinerii scriitori îşi aleg modelele literare (fiindcă tot vorbim la Tema lunii despre modele, false modele, antimodele). În fine, dialogul cu Mircea Ivănescu cucereşte şi altfel: deşi, într-un stil pe care l-am numi minimalist, poetul se destăinuie cu naturaleţe, fără menajamente, refuzând orice retuş care să-i „înfrumuseţeze" biografia