Atacantul Universităţii Craiova, Florin Costea a fost operat astăzi cu succes la spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti, după accidentarea suferită la genunchiul stâng, în etapa trecută, în meciul cu Poli Iaşi.
Golgheterul oltean a intrat pe mâna doctorului Doru Filipescu, cel care l-a operat în 2006 şi la genunchiul drept, iar acum a intervenit şi la genunchiul stâng, pentru a-i „repara“ ruptura de ligamente încrucişate şi colaterale.
Medicul a dat asigurări că intervenţia a decurs fără probleme, iar Florin Costea se simte bine după această nouă operaţie, fotbalistul urmând să fie externat marţi sau cel târziu miercuri.
Atacantul a arătat că are un caracter puternic, el urmărind live, pe monitorul de control, operaţia efectuată de doctorul Filipescu.
„Florin a trecut cu bine peste intervenţie şi se simte ok. A arătat chiar că este o fire puternică, din moment ce a urmărit toată operaţia pe monitor. Va mai sta câteva zile internat, iar marţi sau miercuri va pleca acasă. Este bine că va prinde sărbătorile de Paşte în familie“, a precizat team-managerul Ştiinţei, Silvian Cristescu, cel care l-a însoţit pe Costea la Bucureşti.
Atacantul Universităţii Craiova a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi colaterale la meciul cu Poli Iaşi de duminică, după intervenţia din minutul 41 a portarului moldovenilor, Cristi Brăneţ. Florin Costea îşi va relua pregătirile peste şase luni.