Arabi, corsicani, egipteni, italieni, negri, marocani etc., niciunde ca într-o pus-cărie aceste delimitări etnice nu devin mai profunde, mai concrete.

Filmul lui Audiard atinge aceste nevralgii rasiale cu teritorii care se în permanenţă se reconstruiesc agresiv, se negociază în interiorul carcerii transformând-o într-o cuşcă cu lei. Şansa lui Malik El Djebena (Tahar Rahim) de a supravieţui este mică, fiecare zi contează şi în momentul în care coducătorul mafiot al celui mai influent clan din închisoare se decide să-l utilizeze pentru a-l lichida pe un alt arab aflat în tranzit în închisoare înaintea unui proces, Malik descoperă legea junglei, structura implacabilă a pânzei de păianjen din interior, dar şi reţeta de supravieţuire. Fără a fi un criminal, el trebuie să devină unul, iar pentru a se apropia de victimă trebuie să-i câştige încrederea. Crima îi conferă protecţia italienilor fără ca prin aceasta să fie pe deplin asimilat grupului. El este arabul de serivciu, cel care face cafelele, spală vasele, aduce ziarele, preia o serie de sarcini, fără a se ridica niciodată la demnitatea unui membru cu drepturi depline. Pentru cei care au citit Papillon al lui Henri Charriere sau Changi al lui James Clavell, mediul carceral şi raporturile de forţă de acolo sunt trasate în linii clare. Nu există indivizi izolaţi, ci clanuri, triburi, reţele de complicitate bazate pe comerţul clandestin şi favorurile sexuale, pe protectorii din afara puşcăriei. Numărul membrilor conferă protecţie şi legitimitate grupului aşa cum importanţa clanului depinde de posibilitatea bossului de a utiliza legăturile din afară. Datorită comportamentului exemplar, lui Malik i se oferă o zi de libertate, ca o zi de vacanţă şi în acest fel devine util lui Cesar Luciani (Niels Arestrup) pentru a executa o serie de operaţiuni. Însă Malik foloseşte această oportunitate pentru a realiza