"Distinsa pivniţă" literară comentează I cât de slobodă fusese la gură „ticăloasa prăsilă", care îi trădase pe Vlad şi ai săi, când se deghizaseră ei în turci...

Criticos opinează: „Aici se vede firea ţiganilor, căci până a nu şti ei că aceia îmbrăcaţi turceşte erau munteni..."

Deputaţii romi din parlamentul român să nu se sensibilizeze.

Aşa zice Criticos. Părerea lor despre români nu e tocmai pozitivă...

Acum câţiva ani, o ceartă se iscase în tramvaiul 26, între pasagerii albi şi un grup înfipt de bruneţi.

Furioasă, nu mai ştiu pe ce motiv, mulţimea albă îi îmbrâncise afară pe negrotei din tramvai.

Mă nimerisem în busculadă, printre vociferări.

Fusesem împins afară pe refugiu împreună cu ceilalţi de altă culoare, expulzaţi cu forţa.

Rămăsesem acolo, între ţiganii buimăciţi, privind în urmă tramvaiul care se ducea încă mai răsunând de glasurile albilor certăreţi.

Ţiganii tăceau, încă aiuriţi.

Şi, la un moment dat, aflîndu-mă încă printre ei, mă gândeam ce-o să zică ei în cele din urmă; ...ce vorbă, ce înjurătură urâtă, cum au ei, puteau să arunce, cine ştie ce blestem înfricoşător; şi, cum ne aflam în culmea surescitării, cine ştie ce erau în stare să profereze, şi revenin-du-şi parcă încet, strigară, nu ca o injurie, ci ca o scurtă caracterizare psihologică, rostiră cu glasuri obişnuite, în care nu intra nici o idee războinică,

... spuseră pe un ton al lor, cântat, plin de dispreţ, doar atât: români plouaţi!...

Vasăzică, numai plouaţi. Ai naibii, cum de le venise în minte?...

Mândrilă speculează momentul aparţiei adevăraţilor turci, pe care ţiganii, „arşi" data trecută, îi cred iarăşi munteni —, şi prind deodată curaj, amăgiţi de gândul că istoria se repetă.

„Ţiganii - notea