Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sosea ocolitoare, de opt kilometri, la Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, vineri 26 martie 2010 ·

Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Mangalia a găzduit dezbaterea publică ce reprezintă o etapă în cadrul procesului de emitere a Acordului de Mediu pentru investiţia „Varianta ocolitoare Mangalia".

La întâlnire au participat primarul Mihai Claudiu Tusac, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, ai societăţii de proiectare SC Consitrans SRL şi ai Consiliului Judeţean Constanţa. În debutul dezbaterii, proiectantul a prezentat varianta finală a şoselei ocolitoare a municipiului Mangalia. Lungimea totală a şoselei va atinge 8 km şi va avea două benzi de circulaţie, cu o platformă de 10 metri. Investiţia face parte dintr-un program cu finanţare europeană (75% UE şi 25% Guvernul României), la care subscriu încă alte 11 oraşe, din care doar şapte vor fi selectate pe criterii tehnice şi de mediu. Reprezentantul APM, Teodor Glăvan a declarat: „Cercetările şi studiile arată că investiţia este benefică şi nu va afecta mediul şi nici cele trei zone protejate, acestea fiind în afara şantierului".

Primarul Mihai Claudiu Tusac a declarat că proiectul nu poate avea decât efecte pozitive, deoarece Municipiul Mangalia s-a mărit, iar traficul greu trece exact prin mijlocul oraşului. Asta înseamnă poluare, zgomot, praf, disconfort pentru locuitori, blocaje rutiere, nu numai în sezonul estival, ci şi în extrasezon.

Dacă proiectul privind construirea şoselei ocolitoare a municipiului Mangalia va face parte din cele şapte selectate, execuţia va dura 24 de luni. Săptămâna viitoare, proiectul va intra în Comisia de Mediu, iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va decide care vor fi cele şapte localităţi beneficiare. Comentarii (1) driver : trebuia pusa la acest articol si o harta sau o schita,sa vada locuitorii mangaliei pe unde ar trece vvitoarea sosea de centura... anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru

V

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°