Modul inadecvat în care sunt păstrate alimentele duce adesea la apariţia infecţiilor alimentare, riscul fiind cu atât mai crescut cu cât mâncarea este ţinută mai mult timp la temperatura camerei. Refrigerarea încetineşte sau împiedică dezvoltarea celor mai mulţi microbi.
De aceea, mâncarea trebuie pusă la rece la cel mult două ore după preparare. O condiţie esenţială de a preveni îmbolnăvirea este să respecţi igiena alimentară, să acorzi atenţie prospeţimii alimentelor şi să le depozitezi corect.
Alimentele, dispuse în funcţie de tipul lor Pentru a organiza frigiderul în mod eficient, astfel încât să eviţi dezvoltarea bacteriilor, dar şi să economiseşti spaţiu, încearcă să aşezi alimentele în funcţie de mărimea şi de tipul lor. Astfel, fructele şi legumele trebuie depozitate în compartimente separate, precum şi lactatele, gustările sau mâncarea gătită.
Este bine ca rafturile din partea de sus să fie destinate păstrării mâncărurilor gătite, iar cele din partea de jos, alimentelor nepreparate termic şi crudităţilor. De asemenea, este important ca recipientele în care păstrezi alimentele să fie curate şi să se închidă ermetic, în caz contrar, gustul şi mirosul acestora alterându-se. O soluţie bună este să acoperi vasele cu folie de plastic.
Atenţie: Nu ţine carnea sau legumele nespălate lângă mâncarea gătită, deoarece o pot contamina.
Igienizarea se face periodic
În fiecare săptămână este bine să faci o igienizare a frigiderului. După ce scoţi aparatul din priză, scoate toată mâncarea din el şi fă o triere a alimentelor, aruncându-le pe cele expirate sau alterate. Păstrează doar ce ştii că vei mânca sigur şi pune alimentele într-un loc răcoros până ce termini de spălat frigiderul.
Spală apoi fiecare raft în parte cu apă caldă şi cu detergent de vase, după care procedează la fel şi cu interiorul şi cu exteriorul frigiderului