Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bejinaru: Vineri vor fi finalizate verificarile în cazul judecatorilor din dosarul Voicu

Publicat in HotNews, vineri 26 martie 2010 ·

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a declarat ca vor fi finalizate, vineri, verificarile prealabile ale Inspectiei Judiciare a CSM in cazul celor doi judecatori de la Instanta Suprema implicati in dosarul lui Catalin Voicu.

"Astazi (joi, n.r.) am întrebat care este stadiul acestor verificari. Vineri vor fi finalizate verificarile prealabile, iar luni va fi sesizata Comisia de disciplina. Fiecare are competenta si obligatia ca în 10 zile incepand de la data sesizarii ei sa se pronunte daca în cauza exista indicii ca s-a savarsit abatere administrativa sau de la codul deontologic", a afirmat Bejinaru joi seara la TVR1, scrie Mediafax.

Florica Bejinaru a spus ca CSM va avea o reactie foarte ferma, insa aceasta va fi in urma acestei minime verificari a inspectorilor CSM pentru ca sunt magistrati si orice demers al lor trebuie sa fie dublat de probe.

Ea a mai explicat ca în aceasta etapa procedurala CSM nu poate sa-i suspende pe judecatorii Florin Costiniu si Cristian Jipa din functie deoarece legea spune ca aceasta masura poate fi luata doar odata cu punerea in miscare a actiunii penale.

"Verificarile nu s-au desfasurat cu rapiditatea pe care ne-am dorit pentru ca in cazul acestor verificari era nevoie de anumite probe din dosarul penal, lucru care nu s-a putut realiza", a mai spus presedintele CSM.

In dosarul senatorului Catalin Voicu mai sunt pusi sub acuzare judecatorii Florin Costiniu si Cristian Jipa de la instanta suprema.

Mai multi judecatori din tara au inaintat, joi, Consiliului Superior al Magistraturii un protest fata de incalcari ale normelor eticii profesionale, afirmand ca fiecare judecator si procuror este dator sa asigure respectarea valorilor profesiei: integritatea si demnitatea. Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Floric

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 13 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 10 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°