Se poate spune ca, mult inainte de modernele proceduri de resuscitare cardiorespiratorie, medicii nu precupeteau cu adevarat niciun efort in incercarea de a-i readuce inapoi pe cei trecuti in lumea de dincolo.
Intre pumni, ace si zei – lupta cu moartea
Facand o trecere in revista a celor mai eroice si, de multe ori, teribil de nechibzuite astfel de indeletniciri, nu putem sa nu admitem ca, pe cat de alarmante si nedemne ne-ar putea ele parea la ora actuala, exista totusi ceva imbucurator in inventivitatea lor. La urma urmelor,nu exista nimic demn in moartea in sine: moartea e nedreapta, cruda, si de multe ori degradanta. Prin urmare, desi ne putem considera norocosi ca traim in epoca defibrilatoarelor si a injectiilor cu epinefrina, chiar si aceste instrumente ale stiintei moderne nu o pot amana decat o mica fractiune de timp; si din aceasta perspectiva, este aproape o consolare sa aflam ca pana la ele omul le-a incercat intr-adevar pe toate.
Pe parcursul unei bune bucati din istoria umana, orice caz reusit de resuscitare era pus pe seama nu a iscusintei omului, ci a interventiei divine. Cine altcineva ar fi putut sa-l scape pe "osandit" din stransoarea ghearelor de otel ale Mortii? Paradoxal insa, inventivitatea umana in materie tot a atins culmile bizareriei, in istorie existand de la practici care-i transformau pe cei cu un picior in groapa intr-un soi de pernite de ace si pana la "administrarea" de pumni in fata, ambele tehnici de resuscitare documentate in texte antice.
Nu risti, nu castigi!
Oricine destul de ghinionist incat sa cada intr-o stare de inconstienta in Evul Mediu ar fi fost biciuit in repetate randuri cu urzici de vreun bun samaritean in incercarea de a-l flagela intru inviere.
Apoi, au existat in Antichitate si "specialisti" convinsi de faptul ca trupurile reci ale mortil
