Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusu, Skoda: Anul acesta vor mai aparea doar parteneri de service, nu ne mai extindem

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 26 martie 2010 ·

Marca Skoda are in prezent in Romania 34 de puncte de vanzari, iar anul acesta nu se vor mai deschide noi centre intrucat actuala retea de vanzari este suficienta pentru a acoperi volumul, a declarat Vlad Rusu, brand manager Skoda.

“Pana in prezent nu am inchis nici un dealer Skoda. Anul acesta vor mai aparea doar parteneri de service, nu ne mai extindem. Reteaua actuala de vanzari este suficienta pentru a acoperi volumul de anul acesta, avem 34 de locatii”, a precizat Rusu, la evenimentul de lansare a noului model Superb Combi.

Skoda are in Romania o cota de piata de 8%, iar anul acesta se va mentine acest procent.

“Ne propunem sa ne mentinem cota de piata de 8%, care ar trebui sa insemne putin peste 9.000 de masini, la o piata estimata la 115.000 de masini”, a spus Rusu.

Motorizarile Euro 5 reprezinta mai mult de jumatate din vanzarile Skoda pe plan local. “Ne-am adaptat cerintelor pietei inca de anul trecut, catre motoare mai mici, Euro 5”, a mai spus Rusu.

Prin Rabla, Skoda are peste 350 de masini comercializate, avand in derulare inca 100 de unitati, majoritatea clientilor fiind cu 3 vouchere. Potrivit lui Rusu, “vanzarile prin Rabla vor fi si anul acesta la fel ca si anul trecut”.

Skoda va lansa anul acesta in Romania si modele Fabia facelift, Roomster, Praktik si Fabia RS.

“Fabia facelift vine la inceputul lunii mai, impreuna cu Roomster si cu Praktik. Vom avea noile motorizari de 1,2 litri si 1,6 litri diesel Euro 5, care va inlocui motorul de 1,4 litri. Va aveni si Fabia RS in a doua parte a anului cu un motor de 1,4 litri benzina 180 CP si cutie DSG cu 7 trepte”, a mai adaugat Rusu.

Tinta de vanzari pentru Superb-ul Combi este de un sfert din livrarile Superb. “Credem ca Superb-ul Combi ar trebui sa detina 25% din vanzarile modelului Superb, care intr-o piata estimata la 115.000 de masini ar putea fi in

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 57 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°