Celebrul tablou «Ambasadorii» al lui Hans Holbrein a fost privit, evaluat şi integrat cel mai adesea figurativului, fiind considerat o realizare remarcabila a portretisticii. Doi impozanţi bărbaţi, cu o bogată şi elegantă vestimentaţie, având in mâini ceva ce par a fi insemnele celor ce vestesc, ce aduc importante veşti, te privesc, pe tine, cel din faţa picturii, cu semeţie. Interiorul,/sala/biroul/reşedinţa este şi el imbelşugat şi elegant. Intregul impune solemnitate. Multă vreme unii cercetători, specialişti in artele plastice, au integrat pictura lui Holbein in fantastic fără a produce alte argumente decât stranietatea pe care, de fapt, o resimţi in faţa sa.

Desigur, sunt multe obiecte ce induc ideea unui mesaj ascuns pe care Holbein vrea să ni-l transmită, dincolo de portretele celor două personaje reale la 1533 când a fost pictat tabloul. Lăuta cu o coardă ruptă (simbolizând prin asta frângerea, cântecul intrerupt, deci, moartea), instrumentele astronomice (cele ce, nu-i aşa, măsoară timpul, mişcarea astrelor care decid destinul oamenilor), globul terestru, cartea deschisă, crucifixul, pumnalul pe care unul dintre cei doi il ţine in mână se aşază intr-o ordine probabil indelung chibzuită, in planuri distincte şi fără indoială simbolice. Fiecare element al tabloului este pictat cu o minuţiozitate aproape de pedanterie, intr-o practică a mimesis-ului, o dominantă a vechii arte clasice greceşti. De aceea, este şi mai straniu obiectul ce se află intre cele două personaje complementare (semeţ, bogat, indrăzneţ unul, smerit, sobru, modest celălalt), un obiect alungit, sclipitor şi fără corespondent in realitate. Pur şi simplu, nu-l recunoaştem ca fiind din universul nostru domestic. Deşi depărtate, cele două personaje sunt imperceptibil legate prin acest straniu obiect. Abia privit din dreapta, de la 3-4 metri distanţă şi de undeva de pe un piedestal