Este unul dintre cei mai solicitaţi medici cardiologi din Bistriţa, atât pentru profesionalism, cât şi pentru atitudinea caldă şi profund umană cu care-şi tratează fiecare pacient în parte. Crede că medicina locală trebuie să se lupte din răsputeri cu sindromul de Bistriţa, o maladie care a făcut ca diagnosticele puse aici să fie privite cu ironie multă vreme de medicii din centrele universitare

Cardiologul a ştiut că va fi doctor de foarte mic, încă din vremea când îi trata în joacă pe ceilalţi copii. Crede că o anumită tradiţie de familie l-a influenţat- unchiul şi verii săi sunt medici în Cluj- însă este convins că i-a fost menit să facă medicină. Întâi a devenit însă asistent medical, după ratarea cu media peste 8 a primului examen la Facultatea de Medicină. Nu a apucat însă să practice ca asistent, pentru că imediat după armată a intrat la Medicină, facultate în amfiteatrele căruia şi-a cunoscut soţia. A terminat şef de promoţie, aşa că la repartiţie a prins Viişoara, un cartier al Bistriţei.

A practicat alături de soţia sa mai mulţi ani medicina de familie, însă a tânjit după cardiologie, specializare de care era pasionat încă din anii facultăţii. Iniţial criteriul de vârstă l-a împiedicat să facă specializarea deoarece depăşise 35 de ani, termenul limită pentru înscrierea în specializare, însă relaxarea acestor condiţii şi o conjunctură favorabilă i-a permis să-şi vadă visul împlinit. Acum este doctor în medicină şi medic primar cardiolog, iar zilnic activitatea sa profesională se împarte între Spitalul Judeţean, Ambulatoriul Spitalului şi zecile de pacienţi de la cabinetul privat.

Moartea în umbra meseriei

Multe dintre cazurile unui cardiolog se zbat în anticamera morţii. Deşi situaţiile-limită sunt parte componentă a vieţii sale de zi cu zi, doctorul Cocoi mărturiseşte că acceptă cu greu moartea pacienţilor săi. „Am învăţat însă că exi