Pentru multe guverne, una din provocările importante ale crizei curente este aceea de a implementa soluţii sustenabile în vederea reducerii, cât mai repede posibil, a ratei şomajului. În cazul României însă, situaţia este mai complexă din două motive. În primul rând, piaţa forţei de muncă primeşte un şoc dublu: celor deja disponibilizaţi din sectorul privat li se va adăuga un număr semnificativ de angajaţi din sectorul public. În al doilea rând, problema reducerii ratei

Pentru multe guverne, una din provocările importante ale crizei curente este aceea de a implementa soluţii sustenabile în vederea reducerii, cât mai repede posibil, a ratei şomajului. În cazul României însă, situaţia este mai complexă din două motive. În primul rând, piaţa forţei de muncă primeşte un şoc dublu: celor deja disponibilizaţi din sectorul privat li se va adăuga un număr semnificativ de angajaţi din sectorul public. În al doilea rând, problema reducerii ratei şomajului devine secundară dacă luăm în considerare presiunile existente asupra structurii cheltuielilor publice, şi în special a celor legate de fondul de pensii. În România, rata de dependenţă este deja supraunitară, adică numărul pensionarilor a depăşit cu mult numărul angajaţilor din economie. În contrast, în multe alte ţări din Europa această rată este subunitară. Proiecţiile demografice ale României arată că, dacă politicile economice rămân neschimbate, nu va fi posibil, de exemplu, ca bunăstarea pensionarilor să crească semnificativ, deoarece reducerea ratei de dependenţă nu se poate face peste noapte. În aceste circumstanţe, o soluţie este promovarea puternică a investiţiilor de capital. Investiţiile în România au început să crească în mod perceptibil abia după 2004, atunci când intrarea în UE a devenit o certitudine.

Adoptarea de către autorităţi a acestei strategii de facilitare a acumulării accelerate de cap