Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turiştii au ieşit la vânătoare de vacanţe-chilipir

Publicat in Adevarul, vineri 26 martie 2010 · ·

Firmele de turism oferă cazare mai ieftină cu până la 33% pe litoral, în staţiunile balneare, în Deltă și la munte. Reducerile sunt posibile prin programul „Înscrieri timpurii“, pus în aplicare de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, dacă sejurul este plătit integral până la sfârşitul lunii martie.

Pentru un concediu la Hotelul Vega de cinci stele din staţiunea Mamaia, prin programul „Înscrieri timpurii", turiştii plătesc doar 75% din preţul biletului. Singura condiţie este să achite contravaloarea sejurului de minimum cinci nopţi cu cel puţin 90 de zile înainte de perioada sejurului ales.

Vacanţe mai ieftine

„În luna iunie, o cameră dublă costă 550 de lei pe noapte, dar dacă se solicită un sejur de minimum 10 zile, se aplică o reducere de 10% care se adaugă la cea prin programul «Înscrieri timpurii», în total de 35%", a declarat Raluca Dumitraşcu, asistent director vânzări la Hotelul Vega. Pentru o vacanţă de minimum 14 nopţi, reducerea este de 20%, la care se adaugă 25% prin programul naţional „Înscrieri timpurii". Un astfel de sejur, după 15 iulie, costă 8.000 de lei în loc de 14.400 de lei, în condiţiile în care tariful este de 1.200 de lei pe noapte în weekend şi 900 de lei în timpul săptămânii.

În staţiunea Eforie Nord, hotelul Europa de patru stele are reducere de 25% prin acelaşi program. În vârf de sezon, o cameră dublă costă 144 de euro, cu mic dejun şi taxe incluse. Accesând programul naţional, turistul plăteşte 108 euro pe noapte. În sudul litoralului, reducerile pornesc de la 7% şi ajung până la 20%. Prin programul ANAT, 144 de hoteluri din toată ţara oferă vacanţe cu preţ redus.

O minivacanţă de trei zile pe un hotel plutitor din Delta Dunării, cu servicii all inclusive, costă 387 de lei de persoană. Sunt incluse cazarea, trei mese pe zi plus masa festivă de Paşte, bărci şi scule de pescuit la dispoziţia clienţilor, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 7 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°