Grădina Botanică este, azi, o instituţie de cultură şi un spaţiu de relaxare pentru populaţie. Ca instituţie de cultură, ca instituţie de cercetare, a apărut încă din antichitate, grădina fiind „laboratorul“ în care medicii cultivau plantele de care aveau nevoie în tratarea bolnavilor. Apoi, în perioada Renaşterii, grădinile botanice au fost organizate pe lângă universităţi, pentru studiul ştiinţelor naturale, pentru aclimatizarea speciilor exotice, iar mai nou pentru conservarea speciilor ameninţate cu dispariţia. Se poate spune că o Universitate care are o grădină botanică este o instituţie de nivel mondial. În lume sunt aproximativ 800 de grădini botanice, în înţelesul actual de organizare şi funcţionare, dintre care nouă sunt în România: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Jibou-Sălaj, Târgu Mureş, Tulcea. Grădina Botanică de la Craiova a fost ctitorită de Alexandru Buia, profesor la Facultatea de Agronomie din Craiova.
Puţină istorie
Oltenii şi-au dorit o Universitate. Să ne reamintim de Nicolae Bălcescu şi de actul constituţional, numit Proclamaţia de la Islaz, citit la 9 iunie 1848 de Ion Heliade Rădulescu şi care prevedea „instrucţiune egală“, iar apoi o Universitate în Bucureşti şi la Craiova. Au trecut 100 de ani şi dorinţa oltenilor a devenit realitate. Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi Eforiei ei, votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 5 aprilie 1947 şi promulgată de Regele Mihai I pe 21 aprilie 1947, prevedea, printre altele, înfiinţarea Facultăţii de Agronomie, care şi-a deschis porţile pe 29 martie 1948. Unul dintre primii profesori ai Facultăţii de Agronomie din Craiova a fost Alexandru Buia.
Scurtă biografie
Alexandru Buia s-a născut pe 23 martie 1911, în localitatea Sângeorz-Băi, mai demult Sângeorzul Român, o localitate frumoasă, situată p