Saşii bistriţeni au inaugurat astăzi arbuştii înfloriţi la Ostermarkt, târgul tradiţional de Paşte.Crenguţele de mâţişori şi forsythia împodobite cu ouă încondeiate sunt simbolul târgului de Paşte al saşilor. Dar pentru că anul acesta natura a fost mai leneşă, saşii le-au făcut să înflorească forţat, aşezându-le din timp într-o încăpere cu lumină şi căldură
Comunitatea germană din Bistriţa a celebrat astăzi Ostermarkt, în traducere, târgul de Paşte. Aceştia au organizat, de la primele ore, pe pietonalul Liviu Rebreanu, un târg cu produse tradiţionale la care au fost invitaţi mai mulţi meşteri populari din judeţ şi din ţară. Simbolul tradiţional al târgului sunt crenguţele de mâţişori şi forsythia, înflorite şi împodobite cu ouă multicolore. Dar pentru că anul acesta frigul a durat prea mult şi nicio floare nu şi-afăcut apariţia, saşii au adunat din timp crenguţele şi le-au pus să înflorească lângă calorifer pentru a fi etalate la Ostermarkt. Ioan Arcălean, referent cultural în cadrul Forumului German din Bistriţa s-a ocupat de această importantă operaţiune. „În fiecare an le adunam mai repede, dar acum natura a fost mai întâziată şi a trebuit să le ţinem mai mult la cald şi la lumină ca să înflorească. Astea sunt, de fapt, simbolul târgului, mâţişoarele şi forsythia şi ouăle vopsite", a spus Arcălean. Pentru că în Bistriţa nu există astfel de mâţişori, acesta a adus crenguţele cu trenul de la Sărăţel.
Târgul de Paşte al saşilor se ţine anual în Municipiu din 2003 şi nu se adresează doar saşilor, ci şi maghiarilor şi românilor. Astăzi, Ostermarkt este un eveniment în cadrul căruia bistriţenii pot să privească se bucure de un spectacol artistic sau să-şi cumpere ouă încondeiate, prosoape tradiţionale, împrelituri de nuiele etc. Însă, pe vremuri, în comunitatea germană, târgul oferea o preivelişte puţin diferită. „La târgul de Paşte se vindea Sugălete grâu, m