Plec de tot, departe de tot, De tot ce-am avut, dar am pierdut, Plec departe, plec pe Marte, Si de-acolo poate poate poate. Nu mai suport, plec de tot, Plec de tot, n-am servici, N-am bani, bat pasul pe loc, Nici prieteni nu am, O sa mor singur, singur de tot, Dar singur de tot. De ce sa mai stau? N-am nici un motiv, Ma simt inutil, n-am nimic din ce vreau, M-a cautat norocul, dar nu stia unde stau.
O bucată semnată de Smiley şi Cheloo. Pop adevărat, refren cum trebuie, videoclip frumos. Mi-am zis şi eu “poate,poate”, poate criza e şansa pop-ului românesc. Smiley mi-a plăcut dintotdeauna acolo pe felia lui, atît cît poate să-i placă unui om care ascultă pop doar accidental. Dar cu “Plec pe Marte” a dat lovitura – pop atît de deprimant pe care să-ţi vină totuşi să dansezi, asta e o reuşită dincolo de mărunţişurile româneşti obişnuite.
Versurile sînt adaptate la criză. Şi e frumos că vine o vedetă pop cu tupeu şi nu vrea să cînte evazionist, ca să “uităm de probleme”. Cam aici a fost şi lovitura maneliştilor: ei au cîntat despre problemele imediate, duşmani, trădări, bani. Pentru că ideea la o petrecere adevărată nu e să uiţi, ci să-ţi aduci aminte împreună cu alţii de tîmpeniile de peste zi şi să încerci “comuniunea”.
Smiley aplică reţeta cu succes. Mai intervine şi un Cheloo de-a dreptul virusat de introspecţie. Nu mai are chef nici măcar de înjurături. Înjurăturile sînt bune numai pentru vremurile de creştere economică.
Enjoy. Şi felicitări lui Smiley – nu eşti din lumea mea muzicală, dar îţi trimit salutări de pe Marte:).
Plec de tot, departe de tot, De tot ce-am avut, dar am pierdut, Plec departe, plec pe Marte, Si de-acolo poate poate poate. Nu mai suport, plec de tot, Plec de tot, n-am servici, N-am bani, bat pasul pe loc, Nici prieteni nu am, O sa mor singur, singur de tot, Dar singur de tot. De ce sa mai stau? N-am nici un
