Cel mai bun fotbalist din lume a bifat 11 întâmplări fericite sau nefericite. Al doisprezecelea este un vis: titlul mondial cu Argentina.
Fotbalistul argentinian Lionel Messi (FC Barcelona) a dezvăluit pentru site-ul goal.com care sunt cele mai importante 12 momente din viaţa sa, scrie Adevărul.es.
Cu bune sau cu rele, unsprezece dintre acestea s-au petrecut, iar Messi le-a bifat într-o ordine cronologică. Al doisprezecelea moment important speră să-l trăiască în vară la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud, unde vrea să cucerească trofeul mondial.
Iată care sunt momentele importante din viața celui care, în 2009, a câștigat ”Balonul de Aur” și ”FIFA World Player”:
1. ”Sosirea mea la Barcelona”.
2. ”Convocarea mea în lotul Under-20 al Argentinei”.
3. ”Câștigarea Mondialului Under-20 și declararea mea drept MVP-ul turneului”.
4. ”Debutul cu Barca în meciul amical cu Porto”.
5. ”Debutul în Liga Spaniei” (16 octombrie 2004).
6. ”Nașterea nepotului meu”.
7. ”Prima mea accidentare”(Asier del Horno l-a faultat grav într-un meci cu Chelsea).
8. ”Nedisputarea finalei Ligii Campionilor din 2006 din cauza unei accidentări. A fost o lovitură grea pe care am primit-o”.
9. ”Convocarea la Campionatul Mondial din Germania 2006”.
10. ”Victoria de la Jocurile Olimpice” (a câștigat titlul olimpic cu Argentina la Pekin 2008).
11. ”Câștigarea celor șase titluri într-un an” (în 2009, cu Barca).
12. ”Am un vis: să câștig Campionatul Mondial”.