A fost primul dintre cei trei fraţi Găman care s-a apucat de fotbal, dar şi primul care a renunţat, din pasiune pentru arbitraj, meserie pe care o practică de 12 ani.

Dacă Valerică şi Irinel Găman joacă la Universitatea Craiova, fratele lor cel mare, Cătălin, şi-a dedicat adolescenţa arbitrajului, de care s-a apucat de la vârsta de 13 ani.

„Am simţit o chemare pentru această meserie, de care am fost atras de mic. Îmi amintesc că îmi făceam cartonaşe din coperţile de la cărţi, luam fluierul tatălui şi coboram în faţa blocului pentru a face pe arbitrul şi a da cartonaşe prietenilor de joacă“, povesteşte Cătălin Găman.

Tătăl său, poliţist de meserie şi un suporter înrăit al Ştiinţei, l-a dus la fotbal de mic, la Progresul Băileşti. Au urmat şase ani la Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi debutul în Liga a II-a, la FC Extensiv, la doar 17 ani, sub comanda lui Eugen Neagoe.

Găman şi-a trecut în palmares şi o promovare cu Minerul Lupeni în eşalonul secund, dar a ieşit din fotbal la 20 de ani.

„Tratez fiecare meci ca pe o finală“

„Mi-a plăcut mai mult arbitrajul, decât fotbalul. Pentru mine asta era pe primul plan. E ca o boală de care nu pot scăpa“, susţine Cătălin Găman, care a agăţat ghetele în cui din momentul în care a intrat în lotul C. Se miră însă şi acum de singurele două eliminări din cariera sa de fotbalist, venite după ce şi-a lovit adversarul.

Găman a arbitrat multe meciuri în Liga a III-a, a fost rezervă şi la partidele din eşalonul second, iar acum aşteaptă o promovare.

„Nu am făcut niciodată diferenţa între meciuri, fie că am fost în judeţ, la categoriile Onoare sau Elită, fie în Divizia C. Pe toate le-am tratat serios, ca pe nişte finale şi asta m-a ajutat să mă concentrez şi să nu fac greşeli“, adaugă tânărul arbitru, care spune că atunci când intră pe teren uită de orice alte