Aud destul de des tot felul de invidii (ba chiar si injurii) cu adresa exacta: artistii. “Mama lor de ‘jmecheri dau din fund pe scena si fac o gramada de bani si alea care canta fara voce si fara talent la fel, sunt pline de bani in timp ce eu ma spetesc la calculatorul asta” este o replica pe care am auzit-o acum vreo trei luni intr-un birou de asistent (asistent, nu asistenta, un fel de “bun la toate pentru sef” ca sa ma exprim urat, la fel de urat cum era si distinsul care latra in acest fel).

Eu, ca de obicei, am scormonit putin printre ideile tanarului si l-am intrebat de ce crede ca artistii au o viata facila, castiga multi bani usor si au tot felul de avantaje, fara sa ofere mai nimic in schimb.

Tafnos, tanarul mi-a reprosat ca tin cu “aia” si ca niciodata n-am muncit cu adevarat de aceea le tin partea. (serios? Sa nu exageram)

Nu, nu acesta era motivul pentru care polemizam atat de aprins (ma cam aprind cand e vorba de lucruri in care cred, e adevarat) ci faptul ca, intamplator cunosc cateva detalii legate de viata unui artist.

Intai, impresia aceasta cretinita de-a dreptul ca artistii au o viata numai lapte si miere ma face sa rad. Nu e adevarat. Multe din salile de repetitii unde artistii se pregatesc sa ajunga la performanta pe care si ei si altii o doresc, sunt niste locuri de unde-ti vine sa fugi mancand pamantul. Explicatia e simpla: chiria e mai mica intr-un loc neamenajat, stramt, neingrijit. Si nici un artist nu vrea sa dea bani multi pentru locul unde repeta. Decat cei care ajung la un anumit nivel si vor sa aiba “a decent land” prin preajma, pentru psihicul lor dar si pentru o atmosfera buna la locul de “munca” (altul decat scena).

Apoi, goana dupa look, haine, stilisti, make up artisti, care trebuie nu-i asa platiti (daca se poate cu cat mai putin sau cu cat mai tarziu) nici aceea nu e de neglijat. In Romania, toata l