Băieţii de la Animal X au lansat un single care anunţă un material proaspăt şi au în pregătire mai multe spectacole organizate în colaborare cu Globus Circ&Variete. Trupa revine după ce, la începutul anului, „Şopârlă” a părăsit formaţia pentru a se dedica activităţii într-o fundaţie culturală.
Cel mai recent single al celor de la Animal X se numeşte „Love philosophy" şi, după cum explică băieţii, evidenţiază o nouă etapă în evoluţia trupei, dar şi în evoluţia lor ca muzicieni. „Este o piesă care trebuie savurată ca un vin rar, nu băută ca pe un suc acidulat. Merită să o ascultaţi!"
Începând cu 20 martie, Animal X a început colaborarea cu Globus Circ&Variete. Aceasta implică 69 de spectacole, intitulate „4U", care vor avea loc în fiecare sâmbătă şi duminică la circul din Bucureşti, dar şi pe diferite scene din ţară. „În cadrul proiectului 4U vor fi prezentate mai multe numere de acrobaţie pe muzică rock. Este vorba despre un spectacol cu totul deosebit, live, cu tot ceea ce înseamnă circ şi show de muzică şi lumini.
Pentru cine doreşte să trăiască o experienţă unică, garantăm că acest spectacol va oferi o porţie sănătoasă de adrenalină", spune „Hienă" (Şerban Copot). Acesta nu este însă singurul proiect în care s-au angrenat băieţii de la Animal X. În fiecare luni după-amiază îi puteţi asculta pe radio3net la emisiunea „StereoGroove". Gazda acesteia este „Martzianu" (George Valentin Belu), unul dintre membrii trupei, iar colegii săi se „învârtesc" rând pe rând la fiecare ediţie, alături de câte un alt invitat. „Avem muzică de toate genurile, dar în special piese bune, care, din păcate, nu pot fi ascultate la radiourile comerciale. Astfel, încercăm să încurajăm şi mişcarea underground, invitând cântăreţi din această nişă şi ne bucurăm nespus de faptul că am găsit o echipă foarte cool în redacţie, alături de care lucrăm cu mare plăcere", povesteşte entu