Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cifre de afaceri şi profituri tot mai mici la Transelectrica

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 martie 2010 ·

Acţionarii Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA vor discuta, în şedinţa AGA din 29 aprilie, situaţiile financiare pe anul 2009 şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2010. Potrivit unei sinteze a principalilor indicatori financiari, prezentată în convocatorul AGA remis ieri Bursei de Valori Bucureşti, rezultatul net al companiei pe 2009 ar fi de numai 6,13 milioane de lei, după ce în 2008 fusese de aproape 42 de milioane de lei. Pentru 2010 este prognozat un rezultat net de numai 4,4 milioane de lei.

Cifra de afaceri netă a companiei, care fusese în 2008 de 2,9 miliarde de lei, scade la 2,4 miliarde de lei în 2009. Profitul operaţional înaintea plăţii obligaţiilor (EBITDA), care fusese în 2008 de 443,7 milioane de lei, scade la 350,3 milioane de lei în 2009 şi va ajunge la numai 318,3 milioane de lei în 2010. Rezultatele pe 2009 sunt neauditate, se precizează în documentul citat.

Pe ordinea de zi a şedinţei AGA, acţionarii vor analiza şi o propunere de dividend pentru exerciţiul financiar 2009, dar în convocator nu e menţionat şi un cuantum al dividendului.

AGA la Transelectrica va avea loc, potrivit convocatorului, la data de 29 aprilie, ora 10, la etajul 10 al clădirii „Platinum Center“ din Bucureşti.

Punct de lucru la Poplaca

Conducerea executivă a transportatorului naţional de energie convoacă acţionarii şi la o adunare generală extraordinară, la aceeaşi dată şi în acelaşi loc, având pe ordinea de zi, între altele, deschiderea de noi puncte de lucru. Unul dinte acestea va fi în localitatea Poplaca din comuna Păltiniş, judeţul Sibiu, iar al doilea va fi în clădirea „Platinum Center“ din Bucureşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°