Zoe este una dintre tinerele talente de perspectivă din ţară la creaţie literară. Numeroasele premii I obţinute pe plan naţional reprezintă dovada.
Zoe Bădoiu este din Pucioasa şi deţine un talent înnăscut pentru creaţie literară. Şi-a descoperit acest dar la o vârstă fragedă, atunci când orice copil este dornic de cunoaştere, de creaţie, iar ea vroia să înţeleagă tainele cuvântului. "Am început ca orice copil, cu stilou mult prea mare pentru mâna mea mică şi o aviditate greu de măsurea în cuvinte", spune Zoe. Îşi aminteşte cu drag de momentul în care un simplu dar i-a arătat menirea pe care o are în viaţă, i-a oferit un sens şi i-a deschis calea pe un drum ce avea să-l urmeze cu mult drag şi pasiune. "Am primit în dar prima mea carte. "Nu-mi pot explica nici măcar acum sentimentele ce m-au încercat. Era un amalgam răsfrânt între două coperţi cartonate, un univers blocat între mine şi foile îngălbenite de truda autorului. Fiecare cuvânt îmi îmbrăca sufletul zbuciumat şi fiecare capitol era un pas spre desăvârşirea mea", mărturiseşte Zoe.
Prima creaţie, o poezie către mamă
Este plină de iubire, iubire faţă de viaţă însăşi, de familie şi de semeni. Crede cu tărie în puterea cuvântului şi în modul în care acesta poate fi modelat, în esenţa lui. Era doar în clasa a treia atunci când a "creat" pentru prima oară, o poezie către mamă, pe care a prezentat-o la o serbare dedicată zilei de 8 martie. "Zeci de perechi de ochi erau aţintite către mine. Între ele am regăsit privirea mamei mele şi atunci am căpătat încredere", îşi aminteşte ea.
A început să scrie eseuri şi meritele i-au fost recunoscute în cadrul mai multor concursuri de creaţie literară cu renume, fiind îndrumată de Sorina Stan, profesoară de română la Colegiul Naţional "Nicolae Titulescu" din Pucioasa şi Doru Mareş, critic de teatru. A obţinut premiul I la Concursul Naţional “Primăvar