Sucevencele preferă să facă ele curăţenie în apartamente înainte de Paşte decât să apeleze la ajutor specializat. În această primăvară, firmele de profil nu au avut nicio solicitare din partea persoanelor fizice. În schimb, sunt cozi la bătătorul de la bloc.
Apropierea sărbătorilor pascale e principalul motiv pentru care sucevencele au început maratonul curăţeniei. Dacă anul trecut acestea au apelat la firme specializate, în prezent ele preferă să se apuce singure de covoare, podele sau geamuri. „În acest an nu am avut nicio solicitare din partea pesoanelor fizice din municipiu. Anul trecut am avut zeci de comezi, abia mai făceam faţă, dar cred că abia acum se simte criza şi la noi“, a spus Monica Bosancu, administrator al unei firme de curăţenie din Suceava.
Tarife în funcţie de mizerie
Societatea Monicăi e specializată în curăţenie profesională. Are aspiratoare perfomante, aparate de curăţenie cu abur şi soluţii speciale. Lustruirea unui apartament cu două camere costă minimum 125 de lei. „În funcţie de mizeria din casă, preţul pe metru pătrat ajunge între 2,5 şi 5 lei“, a mai spus administratorul. Personalul angajat se ocupă de aspirat praful, spălat covoare, curăţat geamurile, gresia, faianţa şi tot ceea ce necesită o mână de gospodină. Sucevencele refuză însă serviciile profesionale din cauza banilor. Ele preferă să se apuce singure de treabă ca să economisească bani.
Coadă la scuturat covoare
„Nu m-am gândit să contractez o firmă specializată pentru că eu sunt şomeră, nu am bani, dar am timp să le fac pe toate pe îndelete“, a declarat Mariana Pintilei, şomeră. Alte gospodine se bazează pe ajutorul rudelor, iar pensionarele pe forţa nepoţilor ca să le bată covoarele. „Eu mă ocup de gătit, iar soţul, împreună cu fiul, merg la scuturat covoarele, şterg praful şi geamurile“, a arătat Ionela Nohai, asistentă, c