Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cazinou din Elveţia, jefuit de 10 indivizi, în timp ce 600 de oameni se aflau în interior

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Un grup format din zece persoane mascate şi înarmate au jefuit noaptea trecută un cazinou din Basel, situat în nordul Elveţiei, în apropierea graniţei cu Franţa, furând câteva sute de mii de franci elveţieni, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

În momentul jafului, în cazinou se găseau aproximativ 600 de persoane. Procuratura a anunţat că nimeni nu a fost rănit grav, deşi atacatorii au tras mai multe focuri de armă.

"Totuşi, clienţi şi un membru al personalului de securitate au fost uşor răniţi după ce au fost loviţi de atacatori", a adăugat sursa citată.

Cei zece hoţi mascaţi, care vorbeau limba franceză, au ajuns în faţa cazinoului la ora locală 4.00 (5.00, ora României), la bordul a două maşini Audi arginti şi au intrat în forţă înăuntru.

În timp ce unul dintre ei a distrus uşa de la intrare, ceilalţi, înarmaţi cu mitraliere şi pistoale automate, au intrat în hol. Ei i-au ameninţat pe salariaţi şi pe clienţi. Câţiva au mers la subsol, unde au golit casa. Pentru a forţa deschiderea seifului au fost trase mai multe focuri de armă, însă nu au reuşit să îl deschidă.

Un alt grup a mers la etaj pentru a jefui şi casele de acolo.

Hoţii au ieşit apoi din cazinou şi au plecat spre aeroport, reuşind să traverseze graniţa franco-elveţiană la Flughafenstrasse.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum o ora
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

„Să vedem cine va pleca": Impasul prezidenţial din Georgia se apropie de punctul critic. Între timp, SUA au impus sancţiuni oligarhului Bidzina Ivanişvili, autorul de facto al orientării proruse a guvernului de la Tbilisi

News.ro acum 3 ore
Toţi ochii din Georgia sunt aţintiţi asupra elegantului Palat Orbeliani din secolul al XIX-lea din Tbilisi, unde se apropie un moment decisiv. Cine va ocupa sălile sale pe 29 decembrie? Duminică, preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zourabi

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 3 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum o ora
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 10 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 10 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°